La 6 august 1871, i se adresează din Ipoteşti lui Titu
Maiorescu, dându-i oarecare relaţii privitoare la organizarea serbării.
Printre tinerii de talent, participanţi activi la serbare, s-au remarcat
pictorul Epaminonda Bucevski şi compozitorul Ciprian Porumbescu.
În toamna anului 1871, din cauza unor curente contradictorii în sânul
societăţii România jună, Eminescu demisionează împreună cu Slavici din
comitetul de conducere. Amândoi sunt acuzaţi că sunt ataşaţi ideilor
Junimii din Iaşi. În studiul său despre Direcţia nouă, Titu Maiorescu
evidenţiază meritele de poet, „poet în toată puterea cuvântului“, ale
lui Eminescu, citându-l imediat după Alecsandri. Studiul se tipăreşte cu
începere din acest an în Convorbiri literare. La 16 decembrie 1871, într-o
scrisoare către Şerban, care se afla în ţară, i-a scris necăjit că duce
o mare lipsă de bani, având datorii pentru chirie, apoi „la birt, la
cafenea, în fine, pretutindenea“. Din această cauză, intenţionează să se
mute la o altă universitate, în provincie.
1872 este anul probabil al întâlnirii cu Veronica Micle, la Viena. În
data de 10 februarie a aceluiaşi an, într-o scrisoare către părinţi, se
plânge că a fost bolnav, din care cauză se află într-o stare sufletească
foarte rea, agravată şi de ştirile triste primite de acasă. În 18 martie,
a ajuns să constate că „anul acesta e într-adevăr un an nefast“ din
cauza bolii şi a lipsurilor de tot felul, iar în 8 aprilie a cerut bani
pentru a se înscrie în semestrul al II-lea. Se plânge şi de lipsa unui
pardesiu.
Mihai Eminescu în prima jumătate a anilor 1870. În aceste împrejurări a
părăsit Viena şi s-a întors în ţară. În 18 decembrie s-a înscris la
Universitatea din Berlin, ajuns aici cu ajutorul unei subvenţii lunare
de 10 galbeni, din partea Junimii. De data aceasta Eminescu era
înmatriculat ca student, pe baza unui certificat de absolvire de la
liceul din Botoşani. Cursurile la care se înscrisese, sau pe care şi le
notase să le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei,
istoriei, economiei şi dreptului.
În 26 iulie 1873 i s-a eliberat certificatul dorit. Rosetti i-a înlesnit
însă rămânerea mai departe la Berlin, prin mărirea salariului. În 8
decembrie s-a reînscris la Universitate pentru semestrul de iarnă.
În perioada 17/29 ianuarie - 7 mai 1874, a avut loc o bogată
corespondenţă între Maiorescu şi Eminescu, în care i se propunea
poetului să-şi obţină de urgenţă doctoratul în filosofie pentru a fi
numit profesor la Universitatea din Iaşi. Ministrul Învăţământului i-a
trimis la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului. În
timpul verii i s-a dat sarcina de a cerceta oficial, pentru statul român,
documentele din Königsberg. Toamna a petrecut-o în tovărăşia lui Ioan
Slavici, găzduit la Samson Bodnărescu.
Poetul a început să sufere de o inflamaţie a încheieturii piciorului. În
1 septembrie a fost numit în postul de director al Bibliotecii Centrale
din Iaşi. Pe lângă sarcinile de la bibliotecă, Eminescu a predat acum
lecţii de logică la Institutul academic în locul lui Xenopol. În 19
septembrie, printr-o scrisoare adresată secretarului agenţiei
diplomatice din Berlin, a motivat de ce a abandonat această sarcină şi
de ce a luat drumul către ţară. În 7 octombrie, Maiorescu a luat
cunoştinţă prin Al. Lambrior că Eminescu nu poate pleca aşa curând în
străinătate ca să facă doctoratul, fiind oprit de întâmplări grave în
familie: două surori se îmbolnăviseră de tifos la băi în Boemia. În 10
octombrie, Şerban, fratele poetului, care dăduse semne de o alienaţie
mintală, s-a internat în spital prin intervenţia agenţiei române din
Berlin.
S-a întors în noiembrie 1874 la Berlin pentru examene, iar în 8
noiembrie a promis că va veni într-o joi la serata literară de la
Veronica Micle,pentru a citi o poezie cu subiect luat din folclor. În 28
noiembrie, agenţia din Berlin a anunţat moartea lui Şerban, fratele
poetului
Debut
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În 12/24
ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul. Elevii scot o
broşură, Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti (Lăcrimioare... la
mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare şi poezia La
mormântul lui Aron Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25
februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista Familia, din Pesta, a
lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aş avea. Iosif Vulcan îi schimbă numele
în Eminescu, adoptat de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai
familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în „Familia” alte cinci poezii.
Sufleur şi copist
Din 1866 până în 1869, a pribegit pe traseul Cernăuţi – Blaj – Sibiu –
Giurgiu – Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct
a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti, un
pelerinaj transilvănean al cărui autor moral a fost Aron Pumnul. „Cât de
clar este, respectând documentele epocii cernăuţene, respectând adevărul
istoric atât cât există în ele, cât de cert este că drumul lui Eminescu
în Transilvania, departe de a fi o «împrejurare boemă», «un imbold
romantic al adolescenţei», a fost - în fond - încheierea sublimă a unei
lecţii pentru toată viaţa: ideea unităţii naţionale şi a culturii române
aplicată programatic şi sistematic, cu strategie şi tactică, după toate
normele şi canoanele unei campanii ideologice.” (Sânziana Pop în Formula
AS nr. 367)
A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu şi-a realizat proiectul.
În iunie 1866 a părăsit Bucovina şi s-a stabilit la Blaj cu intenţia
mărturisită de a-şi reîncepe studiile. În perioada 27 - 28 august 1866,
a participat la adunarea anuală a ASTREI, la Alba Iulia. În toamnă, a
părăsit Blajul şi a mers la Sibiu, unde a fost prezentat lui N.
Densuşianu. De aici a trecut munţii şi a ajuns la Bucureşti.
În 1867 a intrat ca sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu
Caragiale, apoi secretar în formaţia lui Mihail Pascaly şi, la
recomandarea acestuia, sufleor şi copist la Teatrul Naţional, unde îl
cunoaşte pe I. L. Caragiale. Cu această trupă face turnee la Brăila,
Galaţi, Giurgiu, Ploieşti. A continuat să publice în Familia; a scris
poezii, drame (Mira), fragmente de roman (Geniu pustiu), rămase în
manuscris; a făcut traduceri din germană (Arta reprezentării dramatice,
de H. Th. Rötscher).
Este angajat în 1868 ca sufleur în trupa lui Mihail Pascaly, care
concentrase mai multe forţe teatrale: Matei Millo, Fanny
Tardini-Vladicescu şi actori din trupa lui Iorgu Caragiale. În timpul
verii, aceasta trupă a jucat la Braşov, Sibiu, Lugoj, Timişoara, Arad şi
alte oraşe bănăţene. Iosif Vulcan l-a întâlnit cu ocazia acestui turneu
şi a obţinut de la Eminescu poeziile La o artistă şi Amorul unei marmure,
publicate apoi în Familia din 18/30 august şi 19 septembrie/1 octombrie.
Văzând aceste poezii în Familia, căminarul Gheorghe Eminovici află de
soarta fiului său, rătăcitor în lume. Stabilit în Bucureşti, Eminescu a
făcut cunoştinţă cu I. L. Caragiale. Pascaly, fiind mulţumit de Eminescu,
l-a angajat ca sufleur a doua oară şi copist al Teatrului Naţional. În
29 septembrie, Eminescu semnează contractul legal în această calitate.
Obţine de la Pascaly o cameră de locuit, în schimb, însă, se obligă să
traducă pentru marele actor Arta reprezentării dramatice - Dezvoltată
ştiinţific şi în legătura ei organică de profesorul dr. Heinrich Theodor
Rotscher (după ediţia a II-a). Traducerea, neterminată, scrisă pe mai
multe sute de pagini, se află printre manuscrisele rămase. Acum începe
şi proiectul său de roman Geniu pustiu.
Student la Viena şi Berlin
Între 1869 şi 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor
extraordinar” Facultatea de Filozofie şi Drept (dar audiază şi cursuri
de la alte facultăţi). Activează în rândul societăţii studenţeşti (printre
altele, participă la pregătirea unei serbări şi a unui Congres
studenţesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea
mănăstirii de către Ştefan cel Mare), se împrieteneşte cu Ioan Slavici;
o cunoaşte, la Viena, pe Veronica Micle; începe colaborarea la
Convorbiri literare; debutează ca publicist în ziarul Albina, din Pesta.
Apar primele semne ale "bolii".
Între 1872 şi 1874 a fost student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a
acordat o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. A urmat cu
regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene.
Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu" IaşiLa 1 aprilie 1869,
a înfiinţat împreună cu alţi tineri, cercul literar Orientul, care avea
ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare şi a
documentelor privitoare la istoria şi literatura patriei. În data de 29
iunie, se fixează comisiile de membri ale Orientului, care urmau să
viziteze diferitele provincii. Eminescu era repartizat pentru Moldova.
În vară se întâlneşte întâmplător în Cişmigiu cu fratele său Iorgu,
ofiţer, care l-a sfătuit să reia legăturile cu familia. Poetul a refuzat
hotărât. În vară, a plecat cu trupa Pascaly în turneu la Iaşi şi
Cernăuţi. Cu ocazia ultimului turneu, Eminescu se împacă cu familia, iar
tatăl său i-a promis o subvenţie regulată pentru a urma cursuri
universitare la Viena, unde se aflau mai toţi colegii lui de la Cernăuţi.
În 2 octombrie, Eminescu s-a înscris la Facultatea de Filosofie ca
student extraordinar, ca simplu auditor deci, deoarece i-a lipsit
bacalaureatul. Aici a făcut cunoştinţă cu Ioan Slavici şi cu alţi
studenţi români din Transilvania şi din Bucovina. A reluat legăturile cu
vechii colegi de la Cernăuţi şi de la Blaj. S-a înscris în cele două
societăţi studenţeşti existente, care apoi s-au contopit într-una
singură - România jună. A început să crească numărul scrisorilor şi
telegramelor către părinţi pentru trimiterea banilor de întreţinere.
Împreună cu o delegaţie de studenţi, Eminescu îl vizitează de Anul Nou,
1870, pe fostul domnitor Alexandru Ioan Cuza, la Döbling. În semestrul
de iarnă 1869-1870 Eminescu a urmat cu oarecare regularitate cursurile.
După aceasta, Eminescu nu s-a mai înscris până în iarna lui 1871-1872,
când a urmat două semestre consecutive. În schimb, setea lui de lectură
era nepotolită. Frecventa, cu mult interes, biblioteca Universităţii. Îl
preocupau şi unele probleme cu care avea să iasă în publicistică.
Sosit incognito la Viena, Iacob Negruzzi îi comunică lui Eminescu
impresia puternică provocată de poet în sânul societăţii Junimea din
Iaşi, prin poeziile publicate de acesta în Convorbiri literare. Îi
propune ca după terminarea studiilor să se stabilească la Iaşi.
|
|
BluePink