Data şi locul naşterii
Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu însuşi şi-a
trecut data naşterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în
documentele gimnaziului din Cernăuţi unde a studiat Eminescu
este trecută data de 14 decembrie 1849. Totuşi, Titu
Maiorescu, în lucrarea Eminescu şi poeziile lui (1889)
citează cercetările în acest sens ale lui N. D. Giurescu şi
preia concluzia acestuia privind data şi locul naşterii lui
Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, în Botoşani. Această
dată rezultă din mai multe surse, printre care un dosar cu
note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domnească)
din Botoşani; în acest dosar data naşterii este trecută ca
„15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeaşi
lună. Data naşterii este confirmată de sora mai mare a
poetului, Aglae Drogli, care însă susţine că locul naşterii
trebuie considerat satul Ipoteşti.[5]
Familia Eminescu
Mihai Eminescu este al şaptelea dintre cei unsprezece copii
ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie
de ţărani români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi
Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti.
Familia cobora pe linie paterna din Transilvania de unde
emigreaza în Bucovina din cauza exploatarii iobagesti,
obligatiilor militare si a persecutiilor religioase. Bunicii
sai, Vasile si Ioana, traiesc în Calinestii lui Cuparencu,
nu departe de Suceava, comuna întemeiata de emigrantii
transilvaneni. Mor din cauza epidemiei de holera din 1844,
si poetul, nascut mult mai târziu, nu-i cunoaste si nu-i
evoca în scrierile sale. Gheorghe, primul baiat al lui
Vasile, tatal poetului, trece din Bucovina în Moldova si
îndeplineste functia de administrator de mosie. Este ridicat
la rangul de caminar si îsi întemeiaza gospodaria sa la
Ipotesti, în Tinutul Botosanilor.
Primul născut, Şerban (n.1841), studiază medicina la Viena,
se îmbolnăveşte de tuberculoză şi moare alienat în 1874.
Niculae, născut în 1843,va contracta o boala venerică şi se
va sinucide în Ipoteşti, în 1884. Iorgu, (n. 1844) studiază
la Academia Militară din Berlin. Are o carieră de succes,
dar moare în 1873 din cauza unei răceli contractate în
timpul unei misiuni. Ruxandra se naşte în 1845, dar moare în
copilărie. Ilie, n. 1846 a fost tovarăşul de joacă al lui
Mihai, descris în mai multe poeme. Moare în 1863 în urma
unei epidemii de tifos. Maria, n. 1848 sau 1849 trăieşte
doar şapte ani şi jumătate. Aglae (n. 1852, d. 1906), a fost
căsătorită de două ori, locuieşte în Ipoteşti şi are doi
băieţi, pe Ioan şi pe George. A suferit de boala Basedow-Graves.
Mihai a fost cel de-al şaptelea fiu. După el s-a născut în
jur de 1854 Harieta, sora mai mică a poetului, cea care l-a
îngrijit după instaurarea bolii. Matei, n. 1856, este
singurul care a lăsat urmaşi direcţi. A studiat Politehnica
la Praga şi a devenit căpitan în armata română. S-a luptat
cu Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei
postume. Ultimul copil, Vasile, a murit la un an şi jumătate,
data naşterii sau a morţii nefiind cunoscute.
O posibilă explicaţie este că în secolul al XIX-lea speranţa
de viaţă nu depăşea 40 de ani, epidemiile de tifos,
tuberculoză, hepatită erau frecvente, iar pentru sifilis nu
exista vreun tratament, boala fiind incurabilă până la
inventarea penicilinei.
(sus)
Copilăria
Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi Ipoteşti, în casa
părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de
mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura, stare evocată
cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet…
sau O, rămâi).
Între
1858 şi 1866, a urmat cu intermitenţe şcoala primara
National Hauptschule (Scoala primara ortodoxa orientala) la
Cernăuţi.Frecventeaza aici si clasa a IV-a în anul scolar
1859/1860. Nu cunoastem unde face primele doua clase primare,
probabil într-un pension particular. Are ca învatatori pe
Ioan Litviniuc si Ioan Zibacinschi, iar director pe Vasile
Ilasievici. Cadre didactice cu experienta, învatatorii sai
participa la viata culturala si întocmesc manuale scolare.
Termina scoala primara cu rezultate bune la învatatura. Nu
s-a simtit legat, afectiv, de învatatorii sai si nu-i evoca
în scrierile sale. A urmat clasa a III-a la „Nationale
Hauptschule“ din Cernăuţi, fiind clasificat al 15-lea între
72 de elevi. A terminat clasa a IV-a clasificat al 5-lea din
82 de elevi, după care a făcut două clase de gimnaziu.
Între 1860 şi 1861 a fost înscris la Ober-Gymnasium, liceu
german din Cernăuţi înfiintat în 1808, singura institutie de
învatamant liceal la acea data în Bucovina anexata de
Imperiul habsburgic în 1775. Se impune în cursul anilor prin
buna organizare administrativa si marea severitate în
procesul de învatamânt. Profesorii se recrutau, cu precadere,
din Austria, întocmesc studii si colaboreaza la publicatiile
vremii. Se înfiinteaza si o catedra de româna, destul de
târziu, dupa 1848. Este ocupata de Aron Pumnul. Cunoscut
prin Lepturariu românesc, în patru tomuri, tiparit la Viena
între 1862 si 1865, cea dintâi istorie a literaturii române
în texte. Frecventeaza cursurile la Ober Gymnasium si fratii
sai, Serban, Nicolae, Gheorghe si Ilie. Termina clasa I cu
rezultate bune la învatatura. Nu are nota la româna pe
primul semestru si este clasificat de Miron Calinescu,
erudit în istoria bisericii ortodoxe române. Elevul
Eminovici Mihai a promovat clasa I, fiind clasificat al
11-lea în primul semestru şi al 23-lea în cel de-al doilea
semestru. În clasa a II-a, pe care a repetat-o, l-a avut ca
profesor pe Ion G. Sbiera, succesorul lui Aron Pumnul la
catedră, culegător din creaţie populară şi autor de studii
de ţinută academică. Aron Pumnul l-a calificat, în ambele
semestre, cu note maxime la română. A obţinut insuficient pe
un semestru la Valentin Kermanner (la limba latină) şi la
Johann Haiduk, pe ambele semestre (la matematică). Mai
târziu a mărturisit că îndepărtarea sa de matematică se
datora metodei rele de predare.
În 16 aprilie 1863 a părăsit definitiv cursurile, deşi avea
o situaţie bună la învăţătură. Avea note foarte bune la
toate materiile. Ion G. Sbiera i-a dat la română
calificativul vorzüglich (eminent). Plecând de vacanţa
Paştelui la Ipoteşti, nu s-a mai întors la şcoală.
Promoţia 1864 a gimnaziului din Cernăuţi. În medalion ar
putea fi Eminescu. În 1864 elevul Eminovici Mihai a
solicitat Ministerul Învăţământului din Bucureşti o
subvenţie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier.
A fost refuzat, „nefiind nici un loc vacant de bursier“. În
21 martie 1864, prin adresa nr. 9816 către gimnaziul din
Botoşani, i s-a promis că va fi primit „negreşit la ocaziune
de vacanţă, după ce, însă, va îndeplini condiţiunile
concursului“. Elevul Eminovici a plecat la Cernăuţi unde
trupa de teatru Fanny Tardini-Vladicescu dădea reprezentaţii.
La 5 octombrie 1864, Eminovici a intrat ca practicant la
Tribunalul din Botoşani, apoi, peste puţin timp, a fost
copist la comitetul permanent judeţean.
La 5 martie 1865, Eminovici a demisionat, cu rugămintea ca
salariul cuvenit pe luna februarie să fie înmânat fratelui
său Şerban. În 11 martie tânărul M. Eminovici a solicitat
paşaport pentru trecere în Bucovina. În toamnă s-a aflat în
gazdă la profesorul său, Aron Pumnul, ca îngrijitor al
bibliotecii acestuia. Situaţia lui şcolară era de „privatist“.
Cunoştea însă biblioteca lui Pumnul până la ultimul tom.(sus)
BluePink